Şi cîteodată vreau să înţeleg Dar nu pot. Continuu ,şi poate în beznă Încerc Dar în zadar ,mă gîndesc Fac atîtea greşeli Şi perd tot mai mult E greu de înţeles Şi nu regret să spun Vorbesc Oare totul e în zadar? Nu înţeleg nimic, Ma perd, Tac, Nu deloc ,cred, Ce sa zic? Nam cuvinte Mă sting, Şi-mi e greu să spun. Dar cue? Îi pasă cuiva de mine? Cred ca nu. Mă fac doar să sufăr, Regret atît de mult Oare nu pot sa fiu şi eu pe plac cuiva? De ce? Oare am eu nevoe de asta? Imi pasa? Cred ca nu… Exist şi sunt aşa cum sunt, E greu de spus. Sufăr mult……
E noapte şi totu-i pustiu,
E o tăcere de şoaptă,
Şi cred şi poate ştiu
E noapte, nu fac nici o faptă.
O melodie fină îmbie tăcerea,
Sîngeroasă şi cruntă-i durerea,
O lacrimă prelinsă-ncet
O rană făcută în piept
O picătură de sînge
Un zîmbet însă din nou plînge
Aşteaptă însă în zadar
Coboară un gust prea amar
Şi singură sufăr în pustiu
Aş vrea lîngă tine să fiu
Dar eşti prea departe de mine
Mie greu şi mă gîndesc doar la tine
Ridic ochii spre cer şi mă rog
Încă puţin să trăiesc
Sa-ţi simt suflarea, atingerea,
Sa-ţi spun cît de mult te iubesc.
Şi e ultima dată
Cînd pot să-ţi spun că ţi-am fost devotată
Şi cît am să mai sufăr
Şi cît am sa regret?
Nu vreau să te pierd,
Şi iţi spun - TE IERT.
Astăzi la lucrarea de control la istorie, nu-mi venea nici o idee în cap despre Confruntarea Daco-Romană, căci gîndul meu nu era deloc spre istorie... Şi privind în pustiul hîrtiei de caiet din faţa mea, am scris cîteva cuvinte automat...
Şi mă ridic eu de pe scaun, Privesc prin geam, şi văd apus. Apusul roşu indispus Se-neacă-aprins în lacul scurs...
Viaţa este cea mai scumpa emoţie pe pămînt... Viaţa trebuie de o trăit la maxim... Viaţa trebuie trăită aşa cum dorim... Nimeni nu are dreptul de a ne pune reguli in viaţă... Sa iubeşti e bine, sa omori e rău... Sa nu iubeşti e o pierdere, să nu omori e greu... Zimbetul îl face pe cineva vesel, dar nu pe cel care zîmbeşte... Să fii trist e uşor, să fii vesel e greu... Să minţi e uşor, să spui adevărul e foarte greu... ...viaţa e grea, dar trebuie de luptat...
Această vară am scris poezia, nu mai ţin minte in ce dispozitie eram, dar nu prea reuşită şi in general nu ştiu ce gen de poezie e. Dacă cineva pricepa, rog sa scrie comentariu la aceasta postare. Mulţumesc.
Vis sau moarte? Nu mai am putere, nu mai am rabdare. Durerea mă omoară, inima mă doare. Aer nu mai am, de atîta chin. Cerul e închis, întunericul a venit. Soarele se stinge, sufletul îmi plînge. Vai ce mă simt rău, privind în jurul meu... Mîinile-mi sunt reci, mă ridic pe-acoperiş. Cerul e închis. Luna printer nori străbate Vîntul nu mai bate Nici un sunet nu se-aude O lumina de fulger de departe Îmi luminează viaţa Şi un trasnet slab de tunet... Iarăşi linişte Stînd întins pe-acoperiş O ţigară îmi aprind Îndată aerul îl schimb. O da… O savoare nemaipomenită Dar eu trebuie sa plec Căci nu mai am ce face Ţigara mi s-a stins, nu mai este timp. Totul e hotărît, nimic nu mai contează. Luna iarăşi bate Da, eu am sărit, căci nu mai merit să exist. Nici o emoţie Nici un regret Asfaltul de sub mine nici nu-l simt. E un vis sau e moarte? GATA, EU NU MAI EXIST...
Postări
