Helvete Dark

Şi poate….

2009-03-05T17:47:00.002+02:00

Şi cîteodată vreau să înţeleg
Dar nu pot.
Continuu ,şi poate în beznă
Încerc
Dar în zadar ,mă gîndesc
Fac atîtea greşeli
Şi perd tot mai mult
E greu de înţeles
Şi nu regret să spun
Vorbesc
Oare totul e în zadar?
Nu înţeleg nimic,
Ma perd,
Tac,
Nu deloc ,cred,
Ce sa zic? Nam cuvinte
Mă sting,
Şi-mi e greu să spun.
Dar cue?
Îi pasă cuiva de mine?
Cred ca nu.
Mă fac doar să sufăr,
Regret atît de mult
Oare nu pot sa fiu şi eu pe plac cuiva?
De ce?
Oare am eu nevoe de asta?
Imi pasa?
Cred ca nu…
Exist şi sunt aşa cum sunt,
E greu de spus.
Sufăr mult……

Autor: Bunia Marina

Poate nu?

2009-03-03T17:58:00.002+02:00

E noapte şi totu-i pustiu,
E o tăcere de şoaptă,
Şi cred şi poate ştiu
E noapte, nu fac nici o faptă.
O melodie fină îmbie tăcerea,
Sîngeroasă şi cruntă-i durerea,
O lacrimă prelinsă-ncet
O rană făcută în piept
O picătură de sînge
Un zîmbet însă din nou plînge
Aşteaptă însă în zadar
Coboară un gust prea amar
Şi singură sufăr în pustiu
Aş vrea lîngă tine să fiu
Dar eşti prea departe de mine
Mie greu şi mă gîndesc doar la tine
Ridic ochii spre cer şi mă rog
Încă puţin să trăiesc
Sa-ţi simt suflarea, atingerea,
Sa-ţi spun cît de mult te iubesc.
Şi e ultima dată
Cînd pot să-ţi spun că ţi-am fost devotată
Şi cît am să mai sufăr
Şi cît am sa regret?
Nu vreau să te pierd,
Şi iţi spun - TE IERT.

Autor: Bunia Marina

Apusul meu în timpul lucrării...

2009-02-24T16:19:00.005+02:00

Astăzi la lucrarea de control la istorie, nu-mi venea nici o idee în cap despre Confruntarea Daco-Romană, căci gîndul meu nu era deloc spre istorie...
Şi privind în pustiul hîrtiei de caiet din faţa mea, am scris cîteva cuvinte automat...

Şi mă ridic eu de pe scaun,
Privesc prin geam, şi văd apus.
Apusul roşu indispus
Se-neacă-aprins în lacul scurs...

Autor: Bejenari Sergiu

Propria spînzurătoare

2009-02-23T20:50:00.001+02:00

Ochii lui privesc îngrozitor,

Inima i se sbate ca un cutremur Japonez,

Sîngele circulă ca un rîu de munte,

Nervul vrea să spargă creierul ca un vulcan,

Barba-i tremură, mîna-i tremură, dinţii-i scîrţîie,

Dar nu poate face nimic,

Căci pofta-l ţine de buzunar.

Clopotul bate şi vîntul suflă,

Norii sunt negri şi candela undeva mocneşte.

Mirosul de pamînt se simte,

Şi a sînge de lemn miroase,

Tămîia şi atmosfera cimitirului l-apasă,

Iarăşi un clopot sună-nchis

Şi frica-l strînge de guler,

Dar mîinile-i forţează aprig,

Ţine hîrleţul ca pe-un ucigaş

Adîncind groapa cu sudoare,

De-asupra gropii funia se clatină.

Şi-un urlet disperat străpunge liniştea din jur

Căzînd cu pieptul pe grămadă.

Nu mai este timp de jale,

Moartea-l cheamă dinăuntru,

C-o lacrimă-i face semn conştiinţa,

Dar refuzul este interzis,

Căci viaţa din infern îl cheamă.

Vîntu-npinge funia spre el

Şi aninînd-o-n gît priveşte colţul lunii de sub nor

Potop în suflet, boală-n creier,

Dar pasul e făcut, BACK SPACE-ul nu funcţionează.

Spumă îi ţîşneşte de pe gură,

Pielea gîtului se stringe ca pelicula pe foc,

Picioarele aleargă-n aer, mîinile-l ajută,

Dar fară rost, căci aer nu mai vine-n sînge

Şi pompa vieţii se opreşte.

Alter ego-i mai ofer-o clipă prostiei sale.

Suntel clopotului e slab,

Mirosul de pămînt l-a părăsit,

Ochii s-au împîienjenit.

Alter ego l-a părăsit.

Doar vîntul l-a facut să clatine

Şi sfîrşitul i-a venit.

Autor: Bejenari Sergiu

Improvizaţie, c-am copilărească

2009-02-22T12:38:00.005+02:00

Viaţa este cea mai scumpa emoţie pe pămînt...
Viaţa trebuie de o trăit la maxim...
Viaţa trebuie trăită aşa cum dorim...
Nimeni nu are dreptul de a ne pune reguli in viaţă...
Sa iubeşti e bine, sa omori e rău...
Sa nu iubeşti e o pierdere, să nu omori e greu...
Zimbetul îl face pe cineva vesel, dar nu pe cel care zîmbeşte...
Să fii trist e uşor, să fii vesel e greu...
Să minţi e uşor, să spui adevărul e foarte greu...
...viaţa e grea, dar trebuie de luptat...

Autor: Bejenari Sergiu

Adevărul ascultat şi transformat...

2009-02-21T18:00:00.002+02:00

Aceste cuvinte le-am scris după o neînţelegere văzută...

Adevărul ascultat şi transformat...

Atunci cînd dorinţa te conduce,

Cînd viitorul este tapat în minte,

Cînd manipulezi prin minciună,

Şi dragostea este fals dăruită.

Nimeni nu-ţi poate pune barier proprie-i strategii.

Dacă ochii ţi-i deschid apropiaţii,

Observaţia nu este concretă,

Dar ştii despre ce merge vorba,

Ruşinea se iveşte pe obraji

Şi furia te apucă de gît,

Căci dreptatea ţi-o pictează

Şi-ţi vezi gîndurile descuiate.

Ciudă şi ură vezi în prietenul adevărat,

Lacrimi îţi scoate subconştiinţa,

Învingîndu-ţi aluziile şi totodată TU lupţi pentru minciuna schiţată.

Egoismul te conduce şi adevărul nu-l acceptă,

Dar aceasta este realitatea cu care face să te împaci

Şi totodată să mergi mai departe pe gîndul propriu.

Ascultă sfatul şi fă concluzie,

Priveşte cărarea de pe scaun.

Cîntă cîntecul cu melodia plăcută urechilor tale.

Autor: Bejenari Sergiu

Vis sau moarte?

2009-02-20T21:02:00.005+02:00

Această vară am scris poezia, nu mai ţin minte in ce dispozitie eram, dar nu prea reuşită şi in general nu ştiu ce gen de poezie e.
Dacă cineva pricepa, rog sa scrie comentariu la aceasta postare.
Mulţumesc.

Vis sau moarte?
Nu mai am putere, nu mai am rabdare.
Durerea mă omoară, inima mă doare.
Aer nu mai am, de atîta chin.
Cerul e închis, întunericul a venit.
Soarele se stinge, sufletul îmi plînge.
Vai ce mă simt rău, privind în jurul meu...
Mîinile-mi sunt reci, mă ridic pe-acoperiş.
Cerul e închis.
Luna printer nori străbate
Vîntul nu mai bate
Nici un sunet nu se-aude
O lumina de fulger de departe
Îmi luminează viaţa
Şi un trasnet slab de tunet...
Iarăşi linişte
Stînd întins pe-acoperiş
O ţigară îmi aprind
Îndată aerul îl schimb.
O da…
O savoare nemaipomenită
Dar eu trebuie sa plec
Căci nu mai am ce face
Ţigara mi s-a stins, nu mai este timp.
Totul e hotărît, nimic nu mai contează.
Luna iarăşi bate
Da, eu am sărit, căci nu mai merit să exist.
Nici o emoţie
Nici un regret
Asfaltul de sub mine nici nu-l simt.
E un vis sau e moarte?
GATA, EU NU MAI EXIST...

Părintele Iosif

2009-02-18T16:02:00.004+02:00

Era sfîrşit de toamnă, pe copaci nu a mai ramas nici-o frunză, pe cer se întindeau nişte nori negri la care cînd te uitai te luau recele. Părintele Iosif, pe la ora unsprezece seara, se intorcea de la vechea biserică în care şi-a petrecut aproape trezeci ani de slujbă. Biserica se află la cîţiva kilomentri de la satul sau natal in care trăieşete de mic copil.

Luînduşi rămas bun de la bătrînul paznic de la poarta bisericii se indrepta spre drumul lung spre casă. Din primii paşi facuţi pe acest drum, părintele parca simţi ceva un foşnet, dar nu tare a atras atenţie, caci el stie ca la această oră nu era nici-un suflet pe-acolo. Coborîndu-se in vale se face îndată mai răcoare, pînă la înalţimea brîului era aşezat un strat de abur înţepător. Părintele se opreşte, întoarce privirea înapoi, iarăşi i sa părut ceva - *A fost o zi grea astăzi* se gîndeşte el. Mergînd mai departe îndată îl înţepă în piept o durere neplăcută asemănătoare cu cea de la amează cînd a avut un conflict cu femeie vadană, inima i se bate tot mai repede, simte cum circulă sîngele în vene. Pe părinte la luat o frica nemaipomenită, a mărit pasul spre casă, dar îndată îi paralizează piciorul drept şi cade in genunchi sprigininduse cu mina de pămînt. Nu simte nici-o durere, e linişte de mormînt. Ridica capul din aburii de pe vale şi îndată simte că nu vede nimic, dar cu cîteva clipe în urmă admira luna plină care se ivea de sub norii mortali. Nevrînd şi pe neaşteptate a scos un urlet nemaipomenit de groaznic de parcă ar ieşi dracii din el. Iarăşi cade la pămînt răcnind, a plins cîteva minute şi parcă ia stat mai bine. Şi vederea i sa întors, privid luna ascunsă printre nori îi apre un zimbet pe buze. Stînd în genunchi si privind la cer işi face cruce şi da să se ridice în picioare, în piept iarăşi o durere tot mai dureroasă, simte cum nu-i ajunge aer, icneşte de doua ori şi răsufla. Scoate crucea de sub haină cu mîinile reci, tremurînd, şi dă să o sărute, dar din el iarăşi iese un urlet încă mai tare şi mai groaznic. Tăcere... şi acum cu un răcnet de om speriat şi disperat strigă cu ochii in lacrimi, *Doamne*, dar în raspuns nu primeşte nimic, e linişte. Îi trece prin cap gîndul că, a venit ora răsplăţii, dar nu-i vine a crede că el va muri într-o aşa singurătate. *Nu, nu, eu nu merit aşa moarte* şopteşte Iosif. Mîina cu care sa sprijinit de pămîn, se ridică fară nici o pricină şi înşfacă gîtul său, da el singur se sugrumă. Părintelui nu-i vine a crede, dar mîina nu-l ascultă şi stringe tot mai strins, nu mai are aer, se îneacă, cade lat la pămînt şi se zbate ca un şarpe lovit...

Autor: Bejenari Sergiu

Despre moarte

2008-08-10T08:55:00.002+03:00

Moartea este considerata etapa terminala a vietii. Pe de alta parte, nu pot fi ignorate teoriile care prezinta existenta vietii dupa moarte. Fara a le desconsidera, nu le prezentam aici, deoarece recurgem la reprezentarea vietii ca etapa dintre doua borne, nastere si moarte. Altfel ar trebui sa inventariem si teoriile privind posibilele vieti anterioare, ajungind la o existenta continua, greu, daca nu imposibil, de delimitat.Referindu-ne la moarte, subintelegem moartea fiziologica. Totusi exista moartea psihologica, e drept, strins legata de cea fiziologica, dar si cea sociala. Cea din urma incepe o data cu pensionarea, putind fi inteleasa prin prisma studierii locului si rolului persoanei in societate. Perceptia asupra mortii sufera la rindul ei o transformare, de la ignorare in copilarie (mai ales din cauza neintelegerii) pina la o familiaritate discreta, comuna batrinetii.

Dupa aceste citeva consideratii preliminare, vor fi aduse in discutie doua aspecte, primul privind narcisismul, iar al doilea pulsiunile de moarte (introduse de Sigmund Freud).

Oare ce altceva este dorinta de a ramine mereu tinar decit deghizarea narcisismului? Ca argument poate fi citata afirmatia eroului lui Wilde, Dorian Gray, "Daca observ ca imbatrinesc, ma omor." Cum ar putea fi explicat refuzul procrearii, al nemuririi biologice prin urmasi? Ce determina individul sa treaca peste instinctul autoconservarii? In acest caz, instinctul sexual se afla in opozitie cu predispozitia narcisica, iar refuzul procrearii echivaleaza cu negarea propriei morti.
Relatia subtila dintre narcisism si moarte a fost observata si de un scriitor, Spiess, citat de Otto Rank in "Dublul. Don Juan" (traducere Georgeta-Mirela Vicol): "Nu este vorba despre un atasament fata de viata paminteasca, deoarece omul o uraste destul de des ... nu, ci de dragostea omului pentru propria sa personalitate pe care o poseda in deplina constiinta, dragostea pentru propriul sau eu, pentru eul central al individualitatii sale care il inlantuie pe viata. Aceasta iubire de sine este un element inseparabil de intreaga sa fiinta. In el, instinctul de conservare isi gaseste radacina si pamintul. Din el se naste dorinta profunda si intensa de a scapa de moarte, de nimicire si speranta trezirii la o noua viata, la o noua era a evolutiei. Ideea de a se pierde pe sine insusi ii este insuportabila omului, aceasta idee ii face moartea atit de ingrozitoare. Daca i se da acestei sperante - dorinta numele de vanitate copilareasca, de megalomanie ridicola, nu are importanta, ea traieste in pieptul nostru, ne influenteaza si ne conduce faptele si gesturile."

Din perspectiva lui Sigmund Freud moartea este una dintre "componentele" fundamentale ale psihicului uman, el introducind conceptul de pulsiune de moarte. Definitia conceptului, data in "Vocabularul psihanalizei" (traducere Vera Sandor) este redata mai jos: "In cadrul ultimei teorii freudiene a pulsiunilor, desemneaza o categorie fundamentala de pulsiuni ce se opun pulsiunilor de viata si care tind la reducerea completa a tensiunilor, adica la readucerea fiintei vii la starea anorganica. Indreptate mai intai spre interior si tinzind la autodistrugere, pulsiunile de moarte sunt secundar dirijate spre exterior, manifestindu-se sub forma pulsiunilor agresive sau de distrugere." Freud, mergind mai departe cu interpretarea conceptului, spune in "Compendiu de psihanaliza" ca "orice fiinta moare in mod necesar din cauze interne". Si intr-un alt pasaj: "Astfel daca admitem ca fiinta vie a aparut ulterior organicului si s-a ivit din el, pulsiunea de moarte este in concordanta cu formula dupa care o pulsiune tinde sa se intoarca la o stare anterioara".
Sa examinam putin motivele care au condus la introducerea conceptului:

Fenomenele de repetitie ce nu pot fi explicate prin cautarea satisfactiei libidinale;
Sadismul si masochismul, precum si ambivalenta si agresivitatea;
Explicarea urii prin pulsiuni sexuale era inconsistenta.

Critici exista pentru ambele perspective, insa ele nu se inscriu in scopul prezentarii curente. De asemenea, ne-ati putea sugera alte puncte de vedere, pentru a le publica pe site-ul PsiRo.

Autor: Bogdan Surdea